 Click pentru a mări
|
Romanian physicist
Puţini savanţi au reuşit să-şi înscrie numele în fizică, alături de anumite ecuaţii. Cunoaştem astfel: ecuaţiile mecanicii stabilite de Newton, ecuaţiile cîmpului electromagnetic, stabilite de Maxwell — şi doar încă cîteva. Este deci o cinste cu totul deosebită ca în fizica teoretică, la propunerea marelui savant francez Louis de Broglie, ecuaţiile cîmpului mezonic să poarte numele: „ecuaţiile Proca".Dar cine a fost Alexandru Proca?
Născut la Bucureşti în anul 1897, a urmat liceul în oraşul natal, şi tot aici s-a înscris în 1915 la Secţia de Matematică a Facultăţii de Ştiinţe. După un an, România intrînd în primul război mondial, Proca se înscrie la Şcoala de Ofiţeri de Geniu, pe care o absolvă în 1917 ca şef de promoţie, luînd parte la luptele de pe front. La sfîrşitul războiului, devine studentul Politehnicii din Bucureşti, pe care o încheie ca şef de promoţie, în 1922.Urmează o scurtă perioadă didactică la Politehnică, ca asistent la catedra de Electricitate şi Electrotehnică, lucrînd concomitent ca inginer în producţie, unde promovează introducerea electricităţii în industria petrolieră, publicînd în acest sens şi o broşură (1924). în anul 1925, este trimis la specializare la Paris, unde, urmînd Facultatea de Ştiinţe, obţine licenţa în fizică (1928), după care lucrează în cercetare, atît la „Institutul Radiului", sub conducerea Măriei Curie, cît şi la Institutul de Matematică „Henri Poincare". La acest din urmă institut îşi pregăteşte teza de doctorat, care îmbina cercetări din două domenii de vîrf ale fizicii moderne: teoria relativităţii şi teoria electronului elaborată de Dirac. în 1933, obţine titlul de doctor, avînd convingerea încă de atunci că este chemat să aibă un cuvînt important de spus în fizica teoretică mondială. Demonstrează teoretic, independent de japonezul H. Yukava, posibilitatea existenţei mezonilor, iar după descoperirea lor efectivă, devine o autoritate în studiul acestor particule. în perioada celui de al doilea război mondial, Proca lucrează un timp ca profesor de fizică teoretică la Universitatea din Porto (1940—1944), fiind apoi, pînă la stingerea sa din viaţă, conducător al Seminarului de Fizică Teoretică al Sorbonei (1945—1955) şi director de cercetări al Centrului de cercetări ştiinţifice al Franţei.Post mortem, la propunerea lui L. de Broglie, este distins cu un important premiu al Academiei de Ştiinţe din Paris.Contribuţiile teoretice ale lui Prooa sînt multiple. In afară de „ecuaţiile Proca", el a elaborat teze însemnate privind forţele nucleare, a relevat posibilitatea ca unele particule să se transforme în altele, a elaborat o teorie după care toate particulele elementare ar putea fi stări distincte ale unei singure particule cu adevărat fundamentale, fiind, astfel, un precursor al unor idei moderne ca cea aquarcurilor. A obţinut rezultate noi şi în domeniul structurii cîmpurilor electromagnetice, în studiul luminii, în mecanica cuantică etc.Alexandru Proca a fost, în acelaşi timp, un remarcabil experimentator. Iată cum îl caracterizează marea fiziciană Mărie Curie: „De cîte ori am o problemă ştiinţifică grea în institut, care cere răbdare mare, competenţă, dibăcie de experimentator şi meticulozitate, mă adresez domnului Proca ... Puteţi să vă mîndriţi, voi, românii, cu un cercetător în domeniul ştiinţei, de talia domnului Proca". A murit în 1955, în plină putere de creaţie, răpus de o boală necruţătoare, după ce cu cîteva zile mai înainte ţinuse să asiste la deschiderea Seminarului de Fizică Teoretică al Sorbonei, pe care îl condusese timp de un deceniu, cuvîntul său fiind însă rostit de un coleg; în numeroasa asistenţă se afla marele nostru matematician S. Stoilow, ambasadorul României în Franţa
|
| |
|
|
ortografie alternativă:
Proca, Alexandru
|
| |
|
|
|
Curriculum vitae
|
|
|
* 1897
|
Bucureşti, Romania
|
nǎscut
|
|
1915
|
Bucureşti, Romania
|
|
|
1922
|
Bucureşti, Romania
|
Engineer
|
|
1925
|
Paris
|
Physicist
|
|
1933
|
Paris
|
Ph.D.
|
|
† 1955
|
Paris
|
mort
|
|
|
Newsletter
DMG-Lib
Europeana
