|
Matematician roman
Renumitul matematician Dimitrie Pompeiu, unul din creatorii şcolii moderne de matematică din Bucureşti, a fost un om de ştiinţă cu preocupări şi interese multilaterale.
Născut în comuna Dimăcheni, din judeţul Botoşani, în 1873, ca fiu al unui învăţător, întîmpină în copilărie mari greutăţi, datorită dezbinării familiei sale, părăsită de timpuriu de tată. Urmează gimnaziul la Dorohoi, graţie ajutorului dat de un unchi. Devine învăţător, urmînd ca bursier Şcoala Normală de institutori la Bucureşti. Ocupă din 1889 posturi de învăţător mai întîi la Galaţi, apoi la Ploieşti, exercitîndu-şi cu pasiune profesia.
Era însă mereu atras de cercetarea ştiinţifică, astfel încît devine membru al societăţii „Amicii ştiinţelor matematice", de sub conducerea lui Constantin Gogu, şi publică primele sale lucrări. Pleacă la Paris (1898), unde susţine bacalaureatul (1899), apoi licenţa în matematici (1903), după care, numai în doi ani (1905), obţine titlul de doctor în matematică, cu o teză despre continuitatea funcţiilor de variabilă complexă. Marele matematician francez Paul Montei i-a caracterizat teza drept o lucrare „celebră în istoria matematicii". Prin această teză, tînărul cercetător, care avea în acel moment 32 de ani, deschide drumuri noi în importante capitole ale matematicii. Descoperirea sa în domeniul teoriei funcţiilor a stîrnit controverse, dar pînă la urmă a fost confirmată în mod strălucit. Plecînd de la aceste rezultate, el reuşeşte să construiască ulterior o clasă de funcţii ce ii poartă numele, „funcţiile Pompeiu".
Importanţa descoperirilor sale matematice, care au îmbogăţit ştiinţa cu rezultate însemnate, rămîne considerabilă chiar şi cu trecerea anilor. Matematicianul S. Stoilow observa despre el că de-a lungul deceniilor „a semănat. . . idei şi imagini, originale şi sugestive, metode ingenioase şi formule elegante".
Lucrările lui D. Pompeiu, geniu matematic fecund, se referă la sectoare variate ale matematicii, cum ar fi teoria mulţimilor (a introdus noţiunea de distanţă între două mulţimi închise), teoria funcţiilor, teoria potenţialului, mecanica raţională, teoria numerelor, geometria. El introduce, în anul 1912, conceptul fundamental de derivată areolară, care s-a dovedit a fi un concept de bază al analizei matematice, fiind utilizat cu succes, atît de matematicieni români cît şi străini şi folosit ca punct de pornire al unor însemnate studii ulterioare. A mai stabilit o întreagă clasă de derivate denumite „derivatele lui Pompeiu".
Activitatea sa a fost strîns legată de învăţămîntul superior, funcţionînd ca profesor la Universităţile din Iaşi, Cluj şi Bucureşti (1905—1940), la Politehnica din Bucureşti, fiind în mai multe rânduri profesor invitaţia Universităţile din Paris şi Poitiers. A fost membru al Academiei Române (1934 şi 1948), preşedinte la mai multe congrese internaţionale de matematică.
Considerat, pe drept cuvînt, drept unul din creatorii şcolii moderne de matematică din România, Pompeiu a fost caracterizat de alt mare matematician român, Octav Onicescu, astfel: „Pompeiu a făcut matematică toată viaţa sa, cu propriile sale instrumente şi cu propriile sale viziuni. In opera sa scrisă şi în cursurile sale, şi mai cu seamă în convorbirile acordate celor apropiaţi, acest sentiment de inedit, de original, era dominant. Fiecare obiect al convorbirii cu Pompeiu căpăta o asemenea ţinută, încît dădea partenerului său senzaţia că participă la un act de ştiinţă creator. A crea această euforie, această obligaţie de gîndire după marile reguli ale ştiinţei, a fost misiunea principală pe care şi-a împlinit-o Dimitrie Pompeiu".
|
| |
|
|
ortografie alternativă:
Pompeiu, Dimitrie
|
| |
|
|
|
Curriculum vitae
|
|
|
* 1873
|
Dimanesti Botosani
|
nǎscut
|
|
1903
|
Paris
|
|
|
1905
|
Paris
|
|
|
1905 - 1940
|
Iasi, Cluj, Bucuresti
|
|
|
† 1954
|
Bucuresti
|
mort
|
|
|
Newsletter
DMG-Lib
Europeana
