 Click pentru a mări
|
Profesor roman
„Cea mai mare dorinţă a mea — a spus el într-un rînd — este să comunic şi altora pasiunea mea pentru matematici." Cu greu s-ar putea concepe strălucita dezvoltare a şcolii matematice româneşti de după cel de al doilea război mondial, fără contribuţia esenţială a lui Miron Nicolescu, savant de renume internaţional, care a reuşit să îmbine în mod fericit o mare capacitate de cercetare ştiinţifică cu crearea la noi a unei şcoli puternice de analiză matematică modernă şi cu o activitate socială dintre cele mai bogate.
Născut la Giurgiu, ca fiu al unui învăţător, urmează liceul Matei Basarab la Bucureşti, luîndu-şi bacalaureatul în 1921 şi devenind, în 1924, licenţiat al Secţiei de Matematică a Universităţii din Bucureşti. Pleacă apoi pentru specializare la Paris, unde îşi trece din nou licenţa, în numai doi ani (1926), după care urmează cursurile celebrei Şcoli Normale Superioare (1925—1928) şi îşi susţine doctoratul (1928), cu o teză privind funcţiile de variabilă complexă. Reîntors în ţară, ocupă funcţii de diferite grade la Universitatea din Cernăuţi, contribuind, în perioada interbelică, alături de S. Stoilow şi de alţi savanţi, la ridicarea prestigiului ştiinţific al acestui aşezămînt superior. În 1940, trece la Universitatea din Bucureşti, unde rămîne tot restul vieţii, deţinînd, în afară de profesorat, diferite funcţii importante îndeplinite cu exemplară competenţă şi conştiinciozitate: director al Institutului de Matematică (1963—1973), secretar general al Ministerului Invăţămîntului, deputat în Marea Adunare Naţională, membru al Academiei R.S.R. (1955) şi preşedinte al acesteia (1966—1975), membru în Biroul executiv al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă si Tehnologie, membru al mai multor academii şi societăţi ştiinţifice străine.
Cercetările sale se situează în domenii importante ale matematicii, ocupîndu-se de ceea ce matematicienii numesc „derivata areolară" (introdusă de D. Pompeiu în analiza matematică), funcţii poliarmonice, funcţii policalorice (a pus bazele teoriei funcţiilor policalorice) etc. A introdus în matematică numeroase concepte noi, cum ar fi cele de funcţii areolar conjugate, de integrală multiplă a unei ecuaţii diferenţiale etc. Probabil însă că cele mai importante cercetări ale sale sunt cele referitoare la funcţiile poliarmonice, a căror teorie generală a elaborat-o. Le-a dedicat acestora şi o monografie, publicată la Paris, într-o prestigioasă colecţie de specialitate. Un alt mare matematician, Mauro Picone, comentînd aceste rezultate ale savantului român, afirma: „Geniala operă a lui Nicolescu în această direcţie trebuie considerată ca fundamentală pentru cercetările ulterioare".
Rolul său în dezvoltarea unui puternic curent ştiinţific în jurul Institutului de Matematică din Bucureşti a fost hotărâtor, iar tratatul său Analiza matematică (3 vol., 1957— 1960), reprezintă o operă fundamentală a ştiinţei româneşti contemporane. A sprijinit direct pe mulţi tineri pentru a aprofunda matematica. Dar dragostea sa pentru matematică nu a fost unilaterală, în sensul că nu l-a împiedicat să se ocupe de alte activităţi ale spiritului uman creator, de pildă de filozofia ştiinţei şi de asemenea de artă. „Nu numai matematica mă pasionează, ci şi poezia, literatura, arta, pictura, toate exercită o mare atracţie asupra mea, mărturisea el în 1968. Găsesc că frumosul se poate realiza în matematică, la fel ca în orice alt domeniu".
Totuşi, geniul său creator s-a manifestat în matematică, unde a lăsat o importantă operă în urma sa. Ţinuta sa elegantă, ca şi extrema sa corectitudine, întregeau imaginea unui om de mare distincţie.
|
| |
|
|
ortografie alternativă:
Nicolescu, Miron
|
| |
|
|
|
Curriculum vitae
|
|
|
* 1903
|
Giurgiu
|
nǎscut
|
|
1924
|
Bucuresti
|
|
|
1925 - 1928
|
Paris
|
|
|
1926
|
Paris
|
|
|
1928
|
Paris
|
|
|
1940
|
Bucuresti
|
|
|
1955
|
Bucuresti
|
|
|
1966 - 1975
|
Bucuresti
|
|
|
† 1975
|
Bucuresti
|
mort
|
|
|
Newsletter
DMG-Lib
Europeana
