|
Profesor roman
„Progresul se face pe seama celor perseverenţi", spunea, într-o prelegere din 1939, savantul Ştefan Procopiu. Iar printre aceşti „perseverenţi" s-a numărat chiar el, acestei însuşiri adăugîndu-i-se o gîndire ştiinţifică de profundă originalitate. Puţini oameni de ştiinţă de pe glob se pot mîndri cu faptul că au fost propuşi de două ori să primească Premiul Nobel: printre aceşti rari se numără şi fizicianul român Ştefan Procopiu, care, pe nedrept, a fost frustrat de acest premiu, ce i se cuvenea din plin pentru importantele sale descoperiri în fizică.
Ştefan Procopiu s-a născut la Bîrlad, a urmat liceul în oraşul natal, terminînd primul, în clasificarea finală. Urmează fizica la Iaşi (1909—1912). In anul 1924 devine doctor în fizică, cu o teză de optică. Asistent la Universitatea din Iaşi încă din anul obţinerii licenţei în fizică (1912), Procopiu revine în acest oraş după susţinerea doctoratului, numit profesor titular în 1925.
La Universitatea din Iaşi profesează cursuri de gravitaţie, căldură şi electricitate pînă în 1962. Aria preocupărilor ştiinţifice ale lui Ştefan Procopiu a fost vastă, el efectuînd studii de magnetism, electricitate, electrochimie, acustică, optică, spectroscopie, căldură şi termodinamică, telegrafie fără fir, în toate aceste domenii aducînd contribuţii însemnate.
În afara aşa-numitului „efect Procopiu", el are marele merit de a fi descoperit magnetonul atomic (decembrie 1912), calculînd momentul magnetic al electronului — magneton descoperit ulterior şi independent, în 1915, de Niels Bohr; (pe drept cuvînt, literatura mondială ar trebui să adopte denumirea de magneton Procopiu-Bohr şi nu Bohr-Procopiu, cum este menţionat). Cercetările sale privind suspensiile coloidale l-au condus la descoperirea, în 1921, a faptului că lumina se depolarizează parţial la trecerea prin soluţii coloidale şi suspensii cristaline, constituind ceea ce fizicienii A. Boutaric şi J. Breton au denumit în 1939 „fenomenul Procopiu", cu multiple aplicaţii. Ar trebui să precizăm că este vorba de „fenomenul optic Procopiu", spre a-l deosebi de alt fenomen, cunoscut sub numele de „efect Procopiu" şi care se referă la discontinuităţile magnetice produse într-un fir de material feromagnetic, la trecerea prin el a unui curent electric alternativ.
Ştefan Procopiu a întocmit şi importante hărţi magnetice ale ţării, pe perioada 1895— 1954. A stabilit că, începînd din 1932, momentul magnetic al globului terestru a început să crească, după ce, timp de peste 100 de ani a scăzut continuu, soluţionînd o controversă care dăinuia de decenii. A determinat şi perioada acestei variaţii: circa 500 de ani.
Alături de activitatea sa strict ştiinţifică, de mare descoperitor, savantul Procopiu a fost şi autorul a numeroase invenţii şi dispozitive experimentale. Era şi un neobosit cadru didactic, care a format generaţii întregi de fizicieni experimentatori, el însuşi fiind discipolul cel mai de seamă al lui Dragomir Hurmuzescu la Iaşi. Pentru meritele sale, a fost ales membru al Academiei (1955), al unor societăţi ştiinţifice din ţară şi străinătate, a fost laureat al Premiului de Stat (1964), de asemenea doctor honoris causa al Institutului Politehnic din Iaşi.
Fără îndoială, sunt perfect adevărate cuvintele academicianului Cristofor Simionescu, care scria: „Nu vom spune lucruri noi afirmând că acad. Ştefan Procopiu este cel mai mare fizician pe care 1-a dat pînă în prezent poporul nostru". Om de mare cultură, iubitor al artelor plastice, literaturii, filosofiei, istoriei, muzicii a fost şi membru activ al comitetului de direcţie al Teatrului Naţional din Iaşi. Cînd a închis ochii pentru totdeauna, semnul de carte marca pagina dintr-un studiu închinat de Tudor Vianu lui Goethe.
|
| |
|
|
ortografie alternativă:
Procopiu, Stefan
|
| |
|
|
|
Curriculum vitae
|
|
|
* 1890
|
Birlad Romania
|
nǎscut
|
|
1912
|
Iasi
|
Licentiat in fizica
|
|
1924
|
|
Doctorat
|
|
1925
|
Iasi
|
Profesor
|
|
1955
|
Bucuresti
|
Membru titular
|
|
† 1972
|
Iasi
|
mort
|
|
|
Newsletter
DMG-Lib
Europeana
