 Click pentru a mări
|
Profesor roman
La 1 octombrie 1921 este numit rector al Şcolii Politehnice din Timişoara, Victor Vâlcovici, profesorul de Mecanică de la Universitatea din Iaşi, care în acest scop este detaşat definitiv la Timişoara. Născut la Galaţi, Victor Vâlcovici efectuează studiile secundare la Liceul „Nicolae Bălcescu” din învecinata Brăilă. La absolvire, în 1904, obţine o bursă pentru a urma cursurile Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti. Şi aici se va distinge ca student eminent, obţinând în anul şcolar 1906/07 premiul „Hillel” iar în 1907 premiul „Halfon” acordat celui mai valoros absolvent al facultăţii. Între 1907 şi 1909 funcţionează ca profesor de matematică la Seminarul Pedagogic din Bucureşti.
În 1909, sprijinit de Spiru Haret, obţine o bursă de studii la Universitatea „Georg August” din Gőttingen. Susţine docoratul la 30 iulie 1913 sub conducerea savantului Ludwig Prandtl cu lucrarea „Űber diskontinuierliche Flűssigkeits-bewegungen mit zwei freien Strahlen”. Ca urmare a rezultatelor obţinute de docorand, mentorul său Prandtl va modifica tunelul aerodinamic de la Universitatea Gőttingen. Se întoarce în ţară în acelaşi an şi este numit profesor de Mecanică la Universitatea din Iaşi unde, pe lângă cursul de bază va susţine prelegeri de Hidrodinamică, Teoria mulţimilor, Teoria elasticităţii, precum şi un curs de Filozofe Matematică.
Victor Vâlcovici, asemenea lui Traian Lalescu a cunoscut numeroase universităţi din ţară şi străinătate, cu toate mecanismele care le animă. Numit rector la Şcoala Politehnică din Timişoara continuă şi amplifică liniile directoare stabilite de predecesorul său. Percepe cu acuitate cele două componente majore care definesc o universitate: un corp profesoral competent şi performant precum şi o bază materială bine dezvoltată şi corect concepută. Eforturile sale, ca rector, vor fi dirijate în principal spre aceste două direcţii. Selectează cu grijă personalităţile pe care le investeşte cadre didactice (majoritatea celor prezentaţi aici au fost angajaţi de către Victor Vâlcovici) şi realizează astfel prima componentă. Mult mai laborioasă şi dificilă a fost însă realizarea patrimoniului, mai ales din cauza condiţiilor economice proaste ale perioadei imediat postbelice. Pentru obţinerea de fonduri înaintează memorii tuturor puternicilor zilei, face apel la societăţi industriale şi persoane private iar împreună cu arhitectul Victor Vlad, şi el profesor la Politehnică, concepe un plan cu bătaie lungă pentru realizarea unui campus universitar modular. Rezultatele nu se lasă aşteptate: în 1923 se inaugurează Pavilionul de Mecanică, în 1927 noul Cămin Studenţesc, în 1925 se alocă fonduri pentru construirea unor pavilioane cu apartamente pentru cadrele didactice iar în 1930 se termină noua Cantină Studenţească.
Evident, o Politehnică lipsită de laboratoare nu este demnă de acest nume. Ca urmare, profesorul Vâlcovici îşi dedică o parte din eforturi pentru realizarea de laboratoare. Împreună cu asistentul său Ioan Zăgănescu (viitorul profesor de Locomotive) pune bazele unui modern laborator de Mecanică. Atât exemplul personal cât şi persuasiunea rectorului fac ca de la două laboratoare, câte a găsit la venire, Şcoala Politehnică să fie dotată, la plecarea sa în 1930, cu treisprezece laboratoare, un muzeu şi trei colecţii de material didactic
Pentru organizarea cât mai bună a activităţii ştiinţifice a cadrelor didactice, la îndemnul său, în 1923, se va înfiinţa „Societatea Ştiinţifică a Şcolii Politehnice din Timişoara” iar din 1925 se va publica revista „Bulletin Scientifique de l’École Polytechnique de Timisoara”. Pentru a stimula activitatea de colaborare a foştilor studenţi cu Şcoala, în anul 1927 organizează cel dintâi congres al inginerilor care au absolvit Politehnica din Timişoara.
Ca urmare a prodigioasei activităţi ştiinţifice va deveni din 1936 membru al Academiei Române. A publicat trei volume de „Opere” şi peste 170 de lucrări ştiinţifice. Este surprinzătoare varietatea domeniilor care au atras atenţia academicianului Vâlcovici. În Analiza Matematică s-a ocupat de ecuaţiile diferenţiale şi de cele cu derivate parţiale. În domeniul mecanic publică noutăţi în problemele dinamicii sistemelor de puncte materiale precum şi în cele ale principiilor variaţionale. În mecanica fluidelor se ocupă de teoria tunelelor aerodinamice, realizând suflerii cu canale jumelate. După teoriile sale şi sub directa supraveghere a colaboratorului său Ioan Stroescu va fi realizată la Paris o modernă suflerie. Importante sunt şi studiile sale privind ecuaţiile de mişcare ale fluidelor barotrope pe suprafeţe Bernoulli (denumite ulterior suprafeţe Bernoulli-Vâlcovici). Se preocupă de teoria elasticităţii şi obţine rezultate importante privind flambajul barelor elastice. În domeniul astronomiei a formulat o nouă teorie cosmogonică privitoare la sistemele planetare.
Şcoala Politehnică din Timişoara a profitat din plin de calităţile didactice, ştiinţifice şi organizatorice ale profesorului Victor Vâlcovici.
|
| |
|
|
ortografie alternativă:
Valcovici, Victor
|
| |
|
|
|
Curriculum vitae
|
|
|
* 1885
|
Galati, Romania
|
nǎscut
|
|
1907
|
Bucuresti
|
Matematician
|
|
1913
|
Gottingen
|
Doctorat
|
|
1921
|
Timisoara
|
Rector
|
|
1930
|
Bucuresti
|
Profesor
|
|
1936
|
Bucuresti
|
Academician
|
|
† 1970
|
Bucuresti
|
mort
|
|
|
Newsletter
DMG-Lib
Europeana
