 Click pentru a mări
|
Profesor roman
Printre oamenii de ştiinţă români din trecut în primejdie de a fi pe nedrept uitaţi, se numără şi o femeie, prima noastră fiziciană de seamă: Ştefania Mărăcineanu. Şi totuşi, iată ce scria despre ea, însăşi Marie Curie: „Domnişoara Mărăcineanu a lucrat mai mulţi ani în laboratorul meu şi recent a obţinut titlul de doctor în ştiinţe fizice. Apreciez în mod deosebit munca ei ştiinţifică". După cum se ştie, radioactivitatea naturală, descoperită de Henri Becquerel în 1896, este proprietatea unor nuclee atomice de a se dezintegra spontan, prin emisia unor radiaţii de tip alfa, beta şi gama. Radioactivitatea artificială rezultă din bombardarea unor nuclee stabile cu neutroni sau cu particule accelerate. Lucrînd la teza ei de doctorat privind constanta poloniului (1924), Ştefania Mărăcineanu a observat un astfel de fenomen: plumbul din suportul de metal al unor aparate este influenţat de poloniul radioactiv, începînd la rîndul său să emită radiaţii, care persistau şi după ce poloniul nu mai acţiona!
Aproape un deceniu după descoperirea iniţială, Frederic şi Irene Joliot-Curie aveau să obţină radioactivitate artificială prin bombardarea aluminiului cu particule alfa, dezintegrarea metalului conţinuând şi după îndepărtarea sursei de radiaţii alfa. Cei doi savanţi au dat o explicaţie de ansamblu fenomenului radioactivităţii artificiale, descoperirea lor fiind încununată de Premiul Nobel, la care considerăm că fiziciană română ar fi meritat pe deplin să fie asociată, întrucât a identificat prima fenomenul. Cu atît mai mult cu cît însăşi Irene Joliot-Curie mărturisea într-un articol din „Neues Wiener Journal" (5 iunie 1934): „Ne amintim că savanta română, domnişoara Mărăcineanu a anunţat în 1924 descoperirea radioactivităţii artificiale."
Ştefania Mărăcineanu s-a născut la Bucureşti, la 18 iunie 1882. A avut o copilărie chinuită, despre care nu-i plăcea niciodată să vorbească, dar care şi-a pus pecetea pe toată existenţa ei. În 1910 a obţinut licenţa în ştiinţe fizico-chimice, iar curînd după aceea a devenit profesoară la Şcoala centrală de fete din Bucureşti. După primul război mondial, a plecat pentru specializare la Paris, unde a lucrat sub conducerea Mariei Curie, la Institutul Radiului, apoi la Observatorul Astronomic de la Meudon, publicînd în perioada 1919—1930 numeroase lucrări în reviste ştiinţifice de prestigiu. În 1925, a fost numită asistentă la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, unde a organizat şi cel dintîi Laborator de Radioactivitate din România, efectuînd lucrări originale în această specialitate.
A întreprins interesante experienţe de provocare a ploii artificiale, în ţară şi străinătate, cu ajutorul unor săruri radioactive, obtinînd unele rezultate (în Bărăgan, în Sahara etc). A publicat lucrări valoroase privitoare la legătura dintre cutremure şi precipitaţii şi a fost cea dintâi care a semnalat că în ajunul producerii cutremurelor se constată o creştere sensibilă a radioactivităţii în zona epicentrului, datorită degajării de radon radioactiv — un gaz produs prin dezintegrarea radiului — (în urma microseismelor), ipoteză de mare însemnătate practică, confirmată abia după zeci de ani.
|
| |
|
|
ortografie alternativă:
Maracineanu, Stefania
|
| |
|
|
|
Curriculum vitae
|
|
|
* 18.06.1882
|
Bucuresti
|
nǎscut
|
|
1910
|
Bucuresti
|
Licentiat in stiinte fizico-chimice
|
|
1924
|
Paris
|
Doctorat
|
|
1925
|
Bucuresti
|
Profesor
|
|
† 1944
|
Bucuresti
|
mort
|
|
|
Newsletter
DMG-Lib
Europeana
